Dar cu indiferenta fata de cetatean cum ramane ? 

Bogdan BĂRBIERU

bogdanbarbieru_monitorul@yahoo.com

O parte din poliţişti şi angajaţii din politie au ieşit zilele trecute în stradă pentru a îşi cere drepturile. Corectă fapta lor şi atât doar! Oricine poate să îşi ceară drepturile, oricine poate fi refuzat. Însă ceea ce m-a indignat a fost faptul că pe unul dintre bannere era scris ceva de genul asigură-ne viaţa pentru siguranţa ta. Poliţiştii nu mai sunt ce au fost odată. Unii se fac oamenii legii pentru că le plac uniformele, altii pentru că au asigurat un serviciu stabil, cu un salariu destul de bun şi peste media salariilor din ţara noastră. Prea puţini îşi imbracă uniforma de poliţist pentru că îi pasă de lege, pentru că are un spirit obiectiv, vrea să împartă dreptatea şi pentru a proteja oamenii. Şi poate că această categorie din urmă este “sufocată” de celălalte două categorii. Mulţi nici macăr nu stăpânesc bine limba română, refuză să se implice în ceea ce ar trebuie să asigure cetăţeanului: siguranţă şi dreptate. Şi de multe ori se întâmplă să fie indiferenţi la siguranţa oamenilor care întâmpină probleme de ordin penal sau să nu asigure o anchetă corectă. Umbrită de acte de corupţie, ce uneori parcă se ţin lanţ, poliţia noastră nu dă impresia că are cine ştie ce progrese. În multe cazuri când oamenii au făcut denunţuri sau reclamaţii şi nu s-au luat măsurile impuse, de multe ori când organele se arată indiferente de anumite ilegalităţi pentru că nu pot face nimic din lipsă de probe, din cauza faptului că acuzele de corupţie îndreptate spre poliţişti au dus la scăderea încrederii oamenilor de rând în poliţişti, s-au întâmplat nenorociri. Indiferenţa, somnul nepuţintei sau delăsării au născut din oameni dornici de a li face dreptate adevăraţi monştri, asasini, sinucigaşi, anarhişti. Setea de dreptate transformă victima în infractor, avându-şi şi reversul. Din infractor în victimă.

Spun toate acestea, pentru că în experienţa de patru ani de jurnalism, pe meleaguri prahovene, oamenii de rând, simpli, plimbându-şi cu ei necazurile şi grijile ce le-au ponegrit sufletul şi faţa, îşi grăiau de multe ori amarul. Uneori crezând că poate presa mai este intr-adevăr a patra putere din stat. Dar au sfârşit unii dintre ei la capătul puterilor, în schimb. Iar de curând  am văzut cum un inspector se poate umple de penibilitate şi cum este folosit drept obiect de intimidare ,aşa zisa victimă, într-un fel, bătându-şi joc de el. Sau poate o fi făcut asta cu în numele sistemului romanesc de “pile”. Iar între timp rămân zeci de cazuri AN. În timp ce oamenii cerşesc dreptate. 

Problema e că, la nivel de Braşov, în cazuri importante nu s-au găsit rezolvări. Cazul farmacistelor, per exemplu. Sau, mai nou, Elodia Ghinescu. Caz în care Cioacă era suspect de crimă când nici măcar ipoteza uciderii nu fuseseră demonstrată, iar cadavrul lipşeste înca. Incompetenţă? Indiferenţă?

Salarii mari şi altele doriţi, dar cum ramane cu indiferenţa şi actul de dreptate faţă de cetăţean? Sau cu corectitudinea din partea poliţiştilor?

Îmi amintesc, cu oarece regrete, de vremurile străine pentru cei din generaţia noastră şi cu un mai mare regret de vremurile în care trăim. S-au dus vremurile în care un Mihai, Ştefan sau Mircea, nişte eroi nemuritori prin faptele lor, luptau pentru libertate, egalitate şi cinste. Azi, la sute de ani distanţă, neamul românesc face de ruşine pe cei datorită cărora existăm sub numele de România, datorită cărora românii n-au dispărut şi suntem un popor independent de celălalte state.

Azi, nu mai există credinţa pentru cinste, există religia banului, pilelor şi a incompetenţilor. Sunt adevărate scenarii, de Oscar chiar, mai ales în politica din zilele noastre. Certurile dintre preşedinte şi premier, suspendarea preşedintelui sunt scenarii de Oscar, care, foarte probabil, ascunde alte interese, obscure şi, sigur, nu în interesul nostru, a cetăţenilor simpli. Locurile pe listele pentru parlamentare se pot cumpăra pe zeci de mii de „coco”, în cazul listelor pentru alegerilor locale pe mult mai puţin. Eh, dacă respectivul dă zecii de mii de dolari pentru un loc eligibil pe listele mai sus menţionate înseamnă că omul are bani neică, deci intrarea în politică are un scop, care nu prea vine în interesul meu, ca cetăţean al ţării. Funcţia dă imunitate şi, hop!, organele legii nu se pot mişca cine ştie ce, adică nu-l pot ancheta şi judeca că, vezi Doamne!, tipul are imunitate. Câte cazuri au primit NUP-uri când se anchetau parlamentari sau cine ştie baştani. Iar unul care fură o pâine, că n-are ce pune pe masă, primeşte ani buni de puşcărie. Păi … cam aşa stă treaba … Asta e religia banului sau a pilelor.

Religia incompetenţei se regăseşte şi prin toate instituţiile statului, unde se schimbă directori sau alte posturi de conducere ca la piaţă, pe criterii politice, nicidecum pe criterii de competenţă. Incompetenţi se găsesc şi în jurnalism, unde se mai găsesc şi lingători şi spălători în ureche. Priviţi şi în oraşul nostru câte fabrici au chix după ce, în funcţii de conducere, au venit incompetenţi, pe criterii numai de ei ştiute. Priviţi şi către primărie şi spuneţi cum au ajuns unii în anumite posturi după ce au susţinut pe cine a trebuit, or pe cine n-a trebuit, prin campanii.

Asta e în interesul cui? A românului de rând, în general? Sau a celor cu funcţii? Dar dom’ primar cu restul celor cu cap şi care sunt apolitici ce se întâmplă?

Ai pile, dar eşti incompetent sau prost? Ai bani, dar eşti un semianalfabet cu patru sau opt clase? Nu-i nimic, în ţara asta, dacă eşti posesor a „calităţilor” de mai sus, ajungi departe. Pentru restul, soluţia: Italia, Germania sau America, acolo chiar există criterii de competenţă şi inteligenţă.

“Pana cand moartea va va desparti”. Un dicton care pentru unii au fost lege. Fie ca a fost un Romeo sau o Julieta,fie un Tristan si o Isolda. Povesti de iubire, cu final trist sau fericit, au facut inconjurul lumii si au fost un alt exemplu celebru pentru un alt cuplu. Dragostea i-a unit, insa tot alte pasiuni i-au despartit. Dar nu au incetat vreodata sa se iubeasca. Dragostea i-au legat pan’ la moarte, iar prin intermediul povestii de iubiri actorii din propria lor telenovela au devenit nemuritori.

De departe, cel mai elocvent exemplu romanesc este Mihai Eminescu si Veronica Micle. O dragoste cu urcusuri si coborari, care a facut inconjurul lumii, presarata cu zeci de ingrediente romantice. Dragostea au trait-o intens, sentimentele lor nu se pot descrie. Ne-a ramas ca marturie decat scrisorile dintre ei. Eminescu a murit, la doua luni Veronica s-a sinucis, nemaiputand sa indure dorul de Emir, cum ii spunea ea scumpului ei Eminescu.

Un alt exemplu romanesc este povestea de dragoste – dramatica – dintre regele Carol al-II-lea si Maria Lupescu, care s-au iubit pe ascuns o viata. Acelasi lucru se poate spune si despre geniul muzicii romanesti George Enescu si sarmanta printesa Maruca Cantacuzino. Povestea lor poate inspira realizarea unei ecranizari de succes. Cei doi se indragostesc nebuneste unul de altul, insa declaratiile sfasietoare de dragoste erau innegrite de faptul ca Maruca era casatorita. Cand aceasta devine vaduva, se casatoreste cu Nae Ionescu. Desi parea ca iubirea lor s-a stins in acel moment, dupa 6 ani relatia dintre printesa si Ionescu s-a terminat, iar printesa s-a aflat la un pas de moarte dupa ce a avrut sa-si dea foc. A fost salvata de Enescu, iar Maruca, la 57 de ani, se casatoreste cu cel pe care l-a iubit pana la moarte: George Enescu.

Se spune ca dragostea nu cunoaste limite., varsta sau categorie sociala.In urma cu aproape 1000 de ani, mai exact in jurul anilor 1100, Abelard si Heloise au aratat acest lucru. Chiar daca au suferit enorm. Vina lor fiind ca s-au iubit pana la moarte. Peter Abelard soseste la studii la Paris, la scoala de la Notre Dame. Angajat de un canonic al Notre Dame – Fulbert – sa acorde meditatii nepoatei sale Heloise, cei doi se indragostesc si se casatoresc in secret. Fulbert afla acest lucru, si il castreaza pe Abelard, care alaturi de Heloise imbraca haina monahala, insa dragostea dintre ei nu s-a stins niciodata.

O alta poveste care a facut inconjurul lumii a avut loc intre scriitorea Aurore Dudevant, care semna sub pesudonimul de George Sand, si marele compozitor F. Chopin. Relatia lor scandaliza prin diferenta de varsta, dar si faptul Aurore era o nonconformista a acelor vremuri: se imbraca cu pantaloni, fuma trabucuri, era divortata si avea mai multi iubiti. S-au iubit vreme de 9 ani intr-un mod pasional. S-au despartit, insa nu au incetat pana la moarte sa se iubeasca. Pe patul de moarte Chopin a spus: “mi-a spus ca n-o sa mor decat in bratele ei”.

Si povestea de dragoste dintre Marie (Sklodovaska, pe numele de fata) si Pierre Currie poate fi un exemplu de iubire. Aflata la studii la Sorbona, Marie l-a cunoscut pe Pierre intr-un laborator condus de savant, aceasta fiind asaltata de francezul indragostit nebuneste de ea cu cereri in casatorie, acceptate in cele de urma. Dragostea dintre ei a fost una vesnica, amandoi, impartind pasiunea pentru stiinta, au descoperit radium si polonium.

Desigur, ca exemplele pot fi mai multe. Dragostea exista, fie ca o simte oameni culti, fie oameni saraci, fie bogati.