Dinastia şpăgilor …

Mă gândeam la multe. Aş fi vrut să scriu despre chefuri, distracţii, beţii, grătare, târfe. Dar, cum n-am parte de aşa ceva (deşi îmi doresc), mi-am spus să scriu despre şpăgi. Mită, o atenţie. La de astea mă pricep. Adică, la şpagă. O dau la medic, la funcţionari publici, la tipul cu secu’ (asta ca să nu fiu şi eu sau turnat), la profi în anii de liceu şi ai studenţiei (asta pentru note mari). Recunosc. Dau şpagă. La greu. Mi-aş fi dorit să dau şpagă şi la primari, consilieri, procurori, la cei care sunt cu anticorupţia (asta ca să nu mai fiu cercetat pentru evaziune sau mi se acorde de pomană terenuri pentru afaceri). Dar nu pot. Nu am afaceri, nu am bani ca să dau şpagă şi la cei de mai sus. Doar nu sunt răzgândeanu. Şi n-am nici banii lui. În fine. Problema-i alta. Că îi vezi pe cei care primesc şpagă, sub diferite forme, că se jură că sunt curaţi ca lacrima (ador limba asta de lemn din arsenalul jurnalistic). Am un prieten care fusese ameninţat cu instanţa de o judecată, pardon, de o profă sau/ şi de o învăţătoare că hop ele nu primesc şpagă. Asta s-o creadă mutu. Nu o fi primind ele spagă, dar şpăguţele, de dimensiuni sau cantităţi mai mici, tot o fi primit. Doar vorba aia: prostul până nu-i fudul nu-i prost destul. Avem prilejul să vedem primari acuzaţi că au primit mită pentru anumite favoruri. Mai rău de atât e că sunt unii care prind rădăcini prin primării. Poliţişti, procurori care dacă le dai un număr de cont scapi de „seche”. Şi lista e tot mai lungă. Ce mai!, suntem într-o ţară în care, în afară de dinastia securiştilor aflaţi la putere şi a proştilor cu diplomă, mai avem parte şi de dinastia şpăgilor. Sau şpăguţelor. Vive la Dinastia Şpăgilor!

Şi la final Jiji şi Pingu ţine să vă amintească ceva ce eu uitasem: când eram angajat ca (virgulă) Căutător de Mari Români în buzunarele directorilor de la diferite compartimente de la societatea la care am lucrat am dat şpagă pentru angajare vreo trei miare de euroi. Ce serviciu!, fără să stai cu frica că te bagă la mititica. În curând mă angajez ca spărgător de magazine şef. Şase miare dau şpagă la angajator! Mi-ar fi plăcut să lucrez concediator şef, să urlu „eşti concediat” la peste 40 de persoane şi să mă bucur cum devin mai înjurat. Pân’ la urmă!, dacă nu eşti hulit, nu te poţi numi director sau patron. Şi nici ziarist de astfel.

Hristos a inviat! rasuna glasul preotilor ortodocsi din intreaga lumea, la miez de noapte. Cand intunericul devine lumina. Adevarat a inviat! raspund in cor milioanele de romani veniti pentru a lua lumina. In toate colturile lumii. Grecii rosteau Hristos anesti! Sarbii glasuiau “Kosovo e Serbia”, alaturi de traditionalul Vaistunu se rodi!. Nu mai conta limba in care se preamareste Invierea Mantuitorului. Era sarbatoare. Pastele. Orasele cu ortodocsi parca erau un cer de stele cazut peste noi. Lumanarile anuntau ca dincolo de moarte este viata. Iisus se jertfea pentru noi din nou. Oamenii, cuprinsi de smerenia preotilor, sperau sa fie mai buni. Altii doreau un trai mai bun. A doua zi, lucrurile au revenit la normal. Putin. Prea putin timp a existat bunatate. Dar ce frumos a fost! Cum milioane de oameni comunicau intre ei fara sa se stie, marind Invierea.

A doua lucrurile au revenit la normal. Pret de cateva ore a fost liniste, pace si bunatate. Apoi, s-a dezlantuit rautatea, indiferenta si invidia oamenilor din nou. Crime ingrozitoare faceau din nou senzatie prin redactii. Jurnalistii aveau subiecte chiar in zi de Pasti. Parca o crima realizata in zi de sarbatoare e ceva cu totul special, senzational. De parca ar scrie undeva ca in zi de sarbatoare nu se intampla nimic rau. Ca diavolul nu arunca sageti otravitoare sufletului in continuare, iar omul cutite si gloante in apropriati! Kk-maka, cum ar zice Aka Style’s. Faptul ca suntem o natie majoritar idoata, misogina, tampita, hoata si razbunatoare, in frunte cu securistul Ion Cristea si nea’ Traian de la Cotroceni, n-ar mai trebui sa mire pe nimeni. La fel ca faptul ca ne furam singuri caciula, dar si potenta. Luati de cititi o portie gratuita de ceva crime, sinucideri ca sa vedeti ca modul in care am caracterizat candva falnicul popor roman nu e dur. Un cinism si sange rece iesit din comun chiar si pentru asasinii platiti a dat dovada ca il are un animal, pardon, un pusti de doar 11 ani, care a injunghiat in stomac de 11 ori si a aruncat intr-o hazna plina cu fecale o fetita de 3 ani, fara sa aibe vreun motiv, ci doar o muza: unchiul sau, un criminal care ucise si violase in urma cu 16 ani o femeie care ii ajuta cu bani. In Gorj, un sinucigas de 41 de ani a hotarat sa sarbatoreasca Pastele infingandu-si un cutit in inima si plecand in lumea ailalta. Un brasovean si-a hacuit mama vitrega. O craioveanca a ucis cu sange rece pe batrana pe care o ingrijea. Totul la betie. In sectorul 6 al Capitalei un nou nascut nu a apucat sa se bucure de viata din cauza unei tarfe criminale si demonice (scuzati, dar asemenea lucruri nu erita sa fie numite mame) care l-a ucis si l-a aruncat intr-un parc. Un tampit dintr-o comuna din Vrancea si-a ucis fiul si sotia cu un cutit folosit la taierea cozonacilor (aici putem arunca in lupta un spot : cozanacii dauneaza grav sanatatii), dupa care a vrut sa se sinucida, dar a fost salvat in ultima clipa de primarul localitatii. Mai doriti, poate servit si cu o lamaie? Inteleg ca nu.

Iar la Buzau, la doar vreo 35 de km de orasul meu natal, jale mare. Familia jandarmului Stoian a fost condusa pe ultimul drum. Peste 800 de oameni au venit sa-si ia la revedere de la Chivuta, Marian si Mihaita de doar 6 ani. Au dus cu ei in mormant secretele mortii lor, neelucidate inca de anchetatori. Trei sicrie intr-un camion al Jandarmeriei. Trei cruci si trei capace de sicrie purtate de oameni. Ce vor sta impreuna, una langa alta chiar si in tarana. Asta daca Marian nu e un criminal. Mihaita nu mai pleca la plimbare in parc. Se oprea acum, pentru ultima oara, la Biserica Sf. Toma. “Tatal ei o pupa si o jeleste pe ea intr-un colt, mama lui il boceste pe el si toata lumea il plang pe cel mic”, caracteriza in cateva cuvinte, fara sa-si dea seama, ultimul drum al celor trei o batrana . Au fost scoase din casa pe rand sicriele parintilor. La final un sicriu micut, alb, cu jucaria preferata a lui Mihaita – un Scooby Doo urias, de plus -, a aparut. Toti au izbucnit in plans. Cad cativa stropi de ploaie. Traditia spune ca in asemenea cazuri celor morti le pare rau ca parasesc lumea vazuta. Un batran imi da dreptate. Toti trei au avut parte de o inmormantare crestineasca. Intr-o groapa a fost coborat Marian, in alta Chivuta si Mihaita. Mihaita l-a luat si pe Scooby langa el. Bunica i-a pus un pachetel. In el, bunatatile pe care i le pregatise bunica pentru Pasti. Lacrimi, strigate de durere. Marian, Chivuta si Mihaita sunt acum intr-o alta lume. Poate mai buna. Lacrimi, strigate, dureri. Poate ca si Scooby, de ar prinde glas, ar plange.

Timpul continua sa “curga”. Pentru bunicii lui Mihaita, s-a oprit in loc.