Alexandru Opriş este bihorean. Adică locuieşte în judeţul Bihor, nu altceva. Susţine ca e preot. Chiar dacă nu are vreun studiu de specialitate. Şi-a făcut şi propria biserică. Proprietate privată. Cred, ceva de genul intră cine vrea, iese cine poate. Probabil nu a apelat la milostenia lui Becali. Încă ezită. În curând, cine ştie?, poate va apela. Şi îşi va ridica o biserică proprie mai măreaţă. Mai falnică. Şi mai cunoscută. Sau poate Jiji nu-l va ajuta. Mai ales ca dl. Opriş spune ca e sfânt. Ca orice sfânt, e de fel din Ioşia. Că doar nu din cer.

Despre biserică, în prim-time

Biserica lui Alex (sper că nu se supără dacă-i spun aşa) e una specială. În primul rând, e construită în stil neomodernist. În al doilea, aici se desfac blestemele. În al treilea rând, se vindecă mahmureala şi beţia chiar în altar. În al patrulea rând, dacă enoriaşului i se face foame i se va vindeca si acest aspect.

Despre biserica, în second-time

Biserica e construită în stil neomodernist si futurist. Adică altarul este ridicat în cămara dnei. Opriş, unde aceasta ţine borcanele cu murături si putinele cu varză. Practic, în caz de o împărtăşanie mai prelungită, de beţie şi de mahmureală, acestea îşi au leacul. În secretul conservării murăturilor de către preoteasă. Naosul şi pronaosul bisericii orădeanului au fost ridicate în bucătăria de vară a acestuia. Adică, în al patrulea rând aici se vindecă foamea. Biserica e păzită, după cum preotul spune, de „Sf. Arhangheli”.

Despre preot, în partea a doua a reportajului

Preotul e un om simplu. Nu cere bani de la enoriaşi şi nici nu le cere. Le aminteşte din când în când că trebuie să mai facă o donaţie. În caz că nu ştiţi, preotul mai practică şi acţiuni, care i se par cam parazitare. Tocmai de aia le face opţional. Pentru a mai pune un ban deoparte. Mai face şi o înmormântare. Când se enervează că buzunarul e cam gol, hop, mai baga o slujbă la o nuntă, că parcă nunta fără trecere la preot e ca nunta fără lăutari. Mai rar, v-am spus ca e opţional, când are timp Alex mai spovedeşte. Uneori, destul de rar chiar, mai şi împărtăşeşte. Dar mai răruţ, că ce e mult cam strică. Obligatorii sunt slujbele de duminică. Din fiecare duminică. Unde preotul da dovadă de modernism şi că e în pas cu modă. Să nu creadă enoriaşii că e doar un ţăran, care n-are habar de modă. Opriş, domnul, nu doamna, a aflat că patrafirul şi sutana nu mai e la modă, ca nu a mai văzut pe nimeni defilând în costum preoţesc pe podiumul de modă. Astfel, slujbele le ţine în haine de firmă: şlapi din bazarul chinezesc, fără şosete – încălţămintea de slujbă, trening, mai de 20-33 de lei – haina preoţească.

Ultima oră, sperăm senzaţional

Bogdan BĂRBIERU

bogdanbarbieru_monitorul@yahoo.com

O parte din poliţişti şi angajaţii din politie au ieşit zilele trecute în stradă pentru a îşi cere drepturile. Corectă fapta lor şi atât doar! Oricine poate să îşi ceară drepturile, oricine poate fi refuzat. Însă ceea ce m-a indignat a fost faptul că pe unul dintre bannere era scris ceva de genul asigură-ne viaţa pentru siguranţa ta. Poliţiştii nu mai sunt ce au fost odată. Unii se fac oamenii legii pentru că le plac uniformele, altii pentru că au asigurat un serviciu stabil, cu un salariu destul de bun şi peste media salariilor din ţara noastră. Prea puţini îşi imbracă uniforma de poliţist pentru că îi pasă de lege, pentru că are un spirit obiectiv, vrea să împartă dreptatea şi pentru a proteja oamenii. Şi poate că această categorie din urmă este “sufocată” de celălalte două categorii. Mulţi nici macăr nu stăpânesc bine limba română, refuză să se implice în ceea ce ar trebuie să asigure cetăţeanului: siguranţă şi dreptate. Şi de multe ori se întâmplă să fie indiferenţi la siguranţa oamenilor care întâmpină probleme de ordin penal sau să nu asigure o anchetă corectă. Umbrită de acte de corupţie, ce uneori parcă se ţin lanţ, poliţia noastră nu dă impresia că are cine ştie ce progrese. În multe cazuri când oamenii au făcut denunţuri sau reclamaţii şi nu s-au luat măsurile impuse, de multe ori când organele se arată indiferente de anumite ilegalităţi pentru că nu pot face nimic din lipsă de probe, din cauza faptului că acuzele de corupţie îndreptate spre poliţişti au dus la scăderea încrederii oamenilor de rând în poliţişti, s-au întâmplat nenorociri. Indiferenţa, somnul nepuţintei sau delăsării au născut din oameni dornici de a li face dreptate adevăraţi monştri, asasini, sinucigaşi, anarhişti. Setea de dreptate transformă victima în infractor, avându-şi şi reversul. Din infractor în victimă.

Spun toate acestea, pentru că în experienţa de patru ani de jurnalism, pe meleaguri prahovene, oamenii de rând, simpli, plimbându-şi cu ei necazurile şi grijile ce le-au ponegrit sufletul şi faţa, îşi grăiau de multe ori amarul. Uneori crezând că poate presa mai este intr-adevăr a patra putere din stat. Dar au sfârşit unii dintre ei la capătul puterilor, în schimb. Iar de curând  am văzut cum un inspector se poate umple de penibilitate şi cum este folosit drept obiect de intimidare ,aşa zisa victimă, într-un fel, bătându-şi joc de el. Sau poate o fi făcut asta cu în numele sistemului romanesc de “pile”. Iar între timp rămân zeci de cazuri AN. În timp ce oamenii cerşesc dreptate. 

Problema e că, la nivel de Braşov, în cazuri importante nu s-au găsit rezolvări. Cazul farmacistelor, per exemplu. Sau, mai nou, Elodia Ghinescu. Caz în care Cioacă era suspect de crimă când nici măcar ipoteza uciderii nu fuseseră demonstrată, iar cadavrul lipşeste înca. Incompetenţă? Indiferenţă?

Salarii mari şi altele doriţi, dar cum ramane cu indiferenţa şi actul de dreptate faţă de cetăţean? Sau cu corectitudinea din partea poliţiştilor?

PRENUME: Ioan Bogdan

DATA NASTERII: La 9 luni dupa ce parintii mei, indragostiti atunci ca si acum, au hotarat sa mai aibe un dar al iubirii. M-am nascut intre Valentin si Dragobete ca sa am dragoste in fiecare clipa pe care o petrec pe aleea timpului, mai exact 16 februarie

LOCUL NASTERII: Mizil, un oras mic, in prezent cu o populatie de circa 16.000 de locuitori, unde mi-am petrecut copilaria. Un oras interesant, mai ales ca noi intretinem razboaiele. Adica, la noi se fabrica tancuri si alte tipuri de armament. Un oras pe care l-am evocat uneori drept “cimitir al copilariei mele”.

DOMICILIUL: In prezent, pamant romanesc. Care inca ma fascineaza. Imi plimb cu mine suferintele si bucuriile, pe care viata mi le ofera fie prin palme, fie prin zambet, prin Bucuresti, Brasov, Mizil si Ploiesti. Prin munti si pe mari.

CONTACT: – telefon: 072X.XXX.XXX

- bbpingu@weblog.ro

- bogdanbarbieru_mizil@yahoo.com

- bogdanbarbieru_monitorul@yahoo.com

- bogdan.ioan.barbieru@gmail.com

STUDII: – Am absolvit Grupul Scolar “Tase Dumitrescu” Mizil, profil economic;

- In prezent, student la urmatoarele facultati: Stiinte Economice, specializarea Economia Comertului, Turismului si Serviciilor, Univ. “G. Baritiu” Brasov; Jurnalism Bucuresti;

LIMBI STRAINE: Engleza (nivel avansat, or ar trebui sa fie nivel avansat), franceza, italiana, rromanes (nivel incepator). De aceea imi doresc sa ma mai inscriu la o facultate de limbi. De care o fi! Malgasa, spre exemplu!

PASIUNI: Artele, in special literatura si muzica;

- sportul;

- fetele frumoase; iar aici fac o paranteza: (puiutzul meu, iubirea mea, sa stii ca eu la altele nici macar nu ma uit, doar la tine mi-e gandul, alte fete nici macar nu vreau sa le vad J

EXPERIENTA PROFESIONALA

Mi-am spus: Bogdane, “fa-te ca lucrezi” si am adunat urmatorea experienta:

CA SCRIITOR: - Am debutat la 15 ani cu poezia “Sub al lui Eminescu tei”, scrisa ca un multumesc invatatorului meu

- am publicat prin diferite publicatii intre 70-90 de poezii, insa am scris mai multe

- am publicat fragmente din “Iubirile Alexei”, “Castelul iluziilor”, si “Stari EMO” ( scrisa acum patru ani) – proza

- in prezent, lucrez la “Jurnalul unui pinguin”, “Dor de pui” si “Jurnal postmortem”, care vor fi reunite, alaturi de Iubirile Alexei”, “Castelul iluziilor”, “In cautarea Jumatatii” si “Stari EMO”, intr-o singura carte, intitulata “In amintirea suferintei”, care probabil va fi publicata in 2009

CA JURNALIST: Pai … am tot publicat articole in presa scrisa de pe la vreo 16 ani, incat azi am ajuns sau am depasit numarul 1000

- redactor sef-adjunct al saptamanalului “Mizilul”

- colaborari cu mai multe publicatii judetene sau nationale, printre care se numara si “Monitorul de Prahova”, “Prahova”, etc

- initiator al campaniei “Discriminari mizilene”, o campanie anti-discrimare pe motive rasiale sau al claselor sociale

- initiator al campaniei “mizileni manga”

- initiator al campaniei “SECURITATEA – malaxor de vieti”, campanie desfasurata in scopul de a prezenta tinerilor cat mai multe informatii despre securitatea comunista, experiente ale celor care au avut de suferit de pe urma turnatorilor si tortionarilor

. initiator al camapaniei “Secretele ruinelor”, destinata atragerii atentiei publice asupra faptului ca tot mai multe monumente si edificii de o maxima importanta istorica sunt lasate in paragina, distrugandu-se, astfel, dovezile si identitatea neamului romanesc …

- initiator al campaniei “Romania luata la picior”, prin care se doreste descoperirea tarii noastre asa cum e ea dincolo de corupti si politicieni sau politisti, Romania asa cum e ea … frumoasa, la vatra satului, cu traditiile noastre, frumusetile ei, precum si cu eroii contemporani, eroii – oameni simpli – de langa noi.

CA ACTOR: Am jucat in rolul unui bulibas, lider de satra tiganeasca, intr-o piesa de teatru, un umor negru – scris de mine pe la varsta de 15 ani –, piesa numindu-se “Hoinar in jakere”

- am mai jucat un rol de candidat la primarie si un rol de lampagiu in piesa de teatru “Romeo si Julieta la Mizil”, scrisa de celebrul mizilean George Ranetti.

CA ECONOMIST: Gestionar la o fabrica de mezeluri si preparate din carne “Ana &Cornel” SA Mizil, or “Leana si Costel” dupa cum este cunoscuta in anturajul unor angajati

ALTE ACTIVITATI: am mai fost DJ la diverse evenimente, si am practicat boxul, fotbalul si handbalul.

the end

Romeo feat. Julieta vs. parinti

 In urma cu cateva zile, ai sa zicem 3 – 3 ani si juma’, un promitator jurnalist si scriitor cunoaste o Julieta. Cei doi devin un cuplu, sentimente puternice ca doar sunt adolescenti. Lucrurile decurg ca intr-un cuplu matur pana cand unul dintre parintii fetei comit o fapta mai violenta, mai naspa, ai sa spunem ca a batut un copil. Romeo cand primeste informatiile nu se da in laturi si scrie un material cu privire la acest eveniment.

Urmeaza un episod dintr-o telenovela

Lucrurile intre cei doi se complica apoi, cei doi se despart. Parintii fetei se transform in lansator de amenintari, jigniri si laude cu “pilele” lor, unul dintre parinti fiind un fost securist. Insa, dragostea dintre cei doi ramane la fel de puternica, iar tinerii devin eroii shakesperieni moderni, adica pornesc o relatie in secret. Cu toate ca fata primeste amenintari de genul: “Te dam afara din casa si te lasam pe drumuri daca mai umbli cu ala”. Amenintare provenita din partea parintilor, cam inumani.

Politist intimidator, secventa 1

La cateva zile, ai sa spunem un an – un an si ceva, dupa cei doi s-au impacat parintii fetei afla. Si se pun pe treaba. Ameninta fiica cu amenintarea de mai sus, doar ca adauga: “nu faci ca noi, nu mai esti a noastra”. Astfe, tipul este chemat la o sectie de politie dintr-un orasel prahovean, unde comandatul (cu un nume care probabil deriva de la roata) i-a declaratii celor doi sau mai bines spus doar lui. Batranul securist anunta fericit: l-am facut si l-am intimidat pe tanar. Practic, tanarul a fost anchetat pentru ca vorbeste cu fata la telefon. Si chiar scos vinovat (insa fara vreo sanctiune), fara sa i se acorde prezumtia de nevinovatie. Acum, e ilegal sa vorbesti la telefon cu o persoana? In mintea unui bolnav, alde securistul, da! Acum, e ilegal sa iti vezi si sa iti saruti iubita??? Eu spun ca nu si ca asta nu e treaba politiei! In primul rand, nu e frumos sa te bagi intr-un cuplu si problemele lui. In al doilea rand, un politist cu toate doagele la cap ar fi trimis securistul la balamuc dandu-i un sut in cur. Insa, mai exista si alte variante: parintii fetei fie au avut asa-zisele pile, fie a dat plicul, fie a fost abuz in serviciu, fie au o influenta mare printre  organe legii – si-asa multe dintre ele ipotente. Iar asta parca suna a coruptie. Poate D-NA cea buna va dezlega misterul.

Politest intimidator, secventa 2

Cu toate aceste piedici, si cum in dragoste se si mai iarta (mai ales cand gresesti fiind obligate), indragostitii isi continua povestea, doar ca actiunea se muta din Prahova in Brasov. Si de data asta parintii fetei afla, povestea continua. Asta pana cand tanarul i-a decizia sa rupa relatia, nedorind sa distruga familia fetei. Si dupa o cearta mai dura d.p.d.v verbal se despart.  Parintii fetei afla si de acest lucru (v-am unul dintre ei a fost securist) si danseaza in ritmuri de manele de bucurie. Doar ca ura lor  fara margini pentru acest tanar i-a facut sa isi transforme propria fiica  intr-un obiect de uz cu iz de razbunare. La cateva ore dupa despartire, hai sa zicem 11 zile, tipul este chemat iar la o sectie de politie din BV de catre un inspector Neg**la (nu facem discriminare, dar asa il chema). Chemat asa pe un ton obligatoriu prin telefon si nu prin citatie asa cum cere „procedura”.  Acuzatii: aceleasi lucruri de mai sus plus ceva violenta printr-un strans in brate mai puternic J, lucru pentru care ar trebui sa se acorde inchisoare pe viata! Si in acest caz prezumtia de nevinovatie dispare, iar ca dovezi sunt aduse: una bucata martor (cu care tanarul se afla in conflict), un certificat medico-legal (CML)(eliberat la vreo 48-72 de ore diferenta). Si o relamatie facuta dupa 11 zile de la despartire. Pai, o vanataie poate disparea si dupa cateva minute sau ore, iar tu ca medic legist acorzi un CML la cateva zile. Insemna ca “money talk” si nu esti decat un medic spagar. Alte semne care ne arata ca gaborii pot fi folositi pentru intimidare consta in faptul ca fata a retras plangerea dupa circa 5 minute cand securistul nu era prin preajma dar si faptul ca asa-zisa marotra nu a dat nici macar vreo declaratie. Si tu ca un politist cu toate doagele in cap cum poti sa chemi pe cineva la politie cand chiar si reclamanta recunoaste ca nu a fost lovita!?  Un gabor cinstit s-ar fi intrebat si el “de ce e facuta reclamatia la 11?”, “de ce  CML a fost eliberat la cateva zile?”, de ce martora nu da vreo declaratie?”. Insa putin trafic de influenta e tot un act de coruptie doar pentru unii, nu pentru toate leprele de organe corupte pana-n fund.

Daca tipul dadea plicul, lucrurile nu mai stateau asa. Asta cu conditia ca plicul sa fie mai gros J.

In loc de concluzii

O poveste de iubire de trei ani si juma’ distrusa. Politisti corupto sau cu catve bile lipsa. O pereche de parinti pe care ii doare fix in fund de odrasla lor, de fericirea ei, prefera s-o distruga, s-o foloseasca ca un obiect dupa vrerea lor, semn ca obiceiurile comuniste au ramas in sange. Cam asta e bilantul telenovelei.

Riscam sa ajungem la parnaie nevinovati. Doar pentru ca iubim si pentru ca asa vor unii.

Solutia: emigram spre SUA. Macar atat, daca nu scrie “nascut in SUA” si pe noi! J    

Tinerii nu prea au cunostinte despre ceea ce a insemnat securitatea, mai ales in perioada comunista. Nici batranii. Pentru ca cei care au fost urmariti de multe ori nu au mai apucat sa spuna adevarul. Despre acesti nenorociti vom incepe o investigatie, campania fiind denumita „SECURITATEA – MALAXOR DE VIETI”pe care o vom prezenta in acest blog, dar si pe http://malaxordevieti.weblog.ro .

Va invitam sa aflati orice pas al investigatiei dar si  cum decurg anchetele. Veti avea parte de un dosar ce ar putea fi strict secret.

Banu’, pila şi incompetenţa

Îmi amintesc, cu oarece regrete, de vremurile străine pentru cei din generaţia noastră şi cu un mai mare regret de vremurile în care trăim. S-au dus vremurile în care un Mihai, Ştefan sau Mircea, nişte eroi nemuritori prin faptele lor, luptau pentru libertate, egalitate şi cinste. Azi, la sute de ani distanţă, neamul românesc face de ruşine pe cei datorită cărora existăm sub numele de România, datorită cărora românii n-au dispărut şi suntem un popor independent de celălalte state.

Azi, nu mai există credinţa pentru cinste, există religia banului, pilelor şi a incompetenţilor. Sunt adevărate scenarii, de Oscar chiar, mai ales în politica din zilele noastre. Certurile dintre preşedinte şi premier, suspendarea preşedintelui sunt scenarii de Oscar, care, foarte probabil, ascunde alte interese, obscure şi, sigur, nu în interesul nostru, a cetăţenilor simpli. Locurile pe listele pentru parlamentare se pot cumpăra pe zeci de mii de „coco”, în cazul listelor pentru alegerilor locale pe mult mai puţin. Eh, dacă respectivul dă zecii de mii de dolari pentru un loc eligibil pe listele mai sus menţionate înseamnă că omul are bani neică, deci intrarea în politică are un scop, care nu prea vine în interesul meu, ca cetăţean al ţării. Funcţia dă imunitate şi, hop!, organele legii nu se pot mişca cine ştie ce, adică nu-l pot ancheta şi judeca că, vezi Doamne!, tipul are imunitate. Câte cazuri au primit NUP-uri când se anchetau parlamentari sau cine ştie baştani. Iar unul care fură o pâine, că n-are ce pune pe masă, primeşte ani buni de puşcărie. Păi … cam aşa stă treaba … Asta e religia banului sau a pilelor.

Religia incompetenţei se regăseşte şi prin toate instituţiile statului, unde se schimbă directori sau alte posturi de conducere ca la piaţă, pe criterii politice, nicidecum pe criterii de competenţă. Incompetenţi se găsesc şi în jurnalism, unde se mai găsesc şi lingători şi spălători în ureche. Priviţi şi în oraşul nostru câte fabrici au chix după ce, în funcţii de conducere, au venit incompetenţi, pe criterii numai de ei ştiute. Priviţi şi către primărie şi spuneţi cum au ajuns unii în anumite posturi după ce au susţinut pe cine a trebuit, or pe cine n-a trebuit, prin campanii.

Asta e în interesul cui? A românului de rând, în general? Sau a celor cu funcţii? Dar dom’ primar cu restul celor cu cap şi care sunt apolitici ce se întâmplă?

Ai pile, dar eşti incompetent sau prost? Ai bani, dar eşti un semianalfabet cu patru sau opt clase? Nu-i nimic, în ţara asta, dacă eşti posesor a „calităţilor” de mai sus, ajungi departe. Pentru restul, soluţia: Italia, Germania sau America, acolo chiar există criterii de competenţă şi inteligenţă.

Iubire frântă şi aflată în târziu de noapte…

Bogdan Barbieru

O zi. O noapte. Şi pe urmă încă o zi. Iar viaţa îşi urmează ritmul. Cu sau fără ea. Cu sau fără el. Un simplu pământean, dăruitor de poate prea multă iubire. Primitor de prea multă suferinţă. Şi închis în el, precum un vultur într-o colivie, a cărui libertate a fost răpită de visuri frânte de realitate. De iubiri prea tandre şi aflate prea târziu. Într-un târziu de noapte.

Dar ea? Oare ea ce face? Ce este? Om, devenit nălucă pentru el. Ea de ce mai plânge, dacă el a descoperit prea târziu dragostea?

O fi plânsul o formă a purificării suferinţei? Sau doar minciuni lichide? Ce crede el, acum? Că lacrimile ei au fost doar o minciună? Sau doar o şoaptă a iubirii, aflate târziu? Cum?, de ce?, pentru ce?, cum poate?, uitat?

Întrebări chinuitoare, fără răspuns. Pentru el, pentru ea. Ambii nu înţeleg de ce iubirea doare. De ce îi desparte. Ambii se doresc unul în braţele altuia. Sau poate între ei nu a rămas decât ura. O ură chinuitoare, neînţeleasă. Care va distruge frumuseţea unei iubiri aflate într-un târziu de noapte. Şi frânte în miez de noapte. Iluzii, fericiri, iubiri, suferinţă, dezamăgiri, lacrimi … emoţii, doar stări.

Tropaeum Traiani, in mana ignorantei si nepasarii

Tropaeum Traiani este primul edificiu ridicat de romani in memoria luptelor dure purtate de imparatul Traian, fiind unic in lume si printre putinele monumente turistice ramase in picioare din zona Dobrogei. Cu toate astea, renumele edificiului din comuna Adamclisi si numarul mare de vizitatori nu au ajutat cu nimic. De la renovarea si inaugararea triumfala din 1977, la care a participat si Ceausescu, si pana anul trecut, acesta a fost ignorat de autoritati. Lasat in mana nepasarii, obiectivul turistic nu a mai fost renovat deloc in perioada mai sus amintita.

Muzeul de la Adamclisi este format din monumentul propriu-zis, mausoleu, cetate si un altar funerar. Monumentul a fost ridicat in amintirea soldatilor cazuti la datorie si a campaniei purtate de imparatul roman Traian in Dacia la inceputul anilor 100, constructia lui incepand in 106 si fiind finalizata in 109. Tropaeum Traiani, despre care la in ceput s-a crezut ca este cupola unei biserici, uimeste prin solutiile utilizate de inginerii romani, purtand semnatura lui Apolodor din Damasc, un celebru inginer grec al vremurilor de atunci. Practic, materialul folosit la constructie a fost identificat de cercetatori, dar nu s-a stabilit continutul liantului dintre pietre, cum s-a ridicat imensele blocuri de piatra pe acoperis. Diametrul este egal cu inaltimea, are 40 m. Vestigiul este dotat cu doua sisteme de scurgere a apei in forma de 13, unul la baza treptelor, altul la marginea acoperisului, necunoscuta sistemelor fiind modul in care au calculat romanii volumul de apa incat jetul de apa ce tasneste din gura leilor nu atinge fundatia, protejand-o. Un alt aspect care face din “fratele mai mic” al Columnei lui Traian din Roma un vestigiu unic este acoperisul alcatuit din 1000 de dale din piatra asezate in forma unor solzi, prinse printre ele cu plumb turnat.

Secretul de sub ruine

Langa Tropaeum Traiani salajluieste si mormantul unui general a carei identitati nu a fost aflate niciodata. Inscriptiile mentioneaza “praefectum castrorum”, in traducere insemnand seful militar al cetatii. Inscriptiile au dus la presupunerea ca mausolemul generalului fara identitate apartine conducatorului cetatii, care si-a mobilizat oastea din castru pentru atacul asupra dacilor,lupta care s-a soldat si cu decesul generalului. In acest mod a facilitat o victorie a lui Traian impotriva trupelor dacilor. Ca recunostinta, Traian a ridicat un mausoleu in memoria acestui general.

Muzeul include si un altar unde s-a stabilit ca acolo au fost ingropate urnele cu cenusa romanilor ucisi in timpul razboiului romano-dac din anul 102, iar numele lor au fost sculptate in piatra. S-au descoperit 3.800 de nume romane, acesta fiind si numarul soldatilor din legiunile romane morti in lupta. Speciliastii, estimeaza ca numarul dacilor cazuti in lupta a fost de trei ori mai mare. Un alt aspect al muzeului care atrage mii de turisti consta in imaginile si statuetele care infatiseaza pe daci in lanturi si pe romani victoriosi.

Furturi, fara apa si electricitate

Satenii din Adamclisi s-au dovedit inventivi si au furat blocuri pe piatra pe care le-a folosit la constructia de fantani si hambare, autoritatile anilor ’70 scotocind curtile localnicilor in cautarea lor completarea pieselor de muzeu. Azi, pietrele nu mai intereseaza pe mai niciun taran. Ultima renovare a fost efectuata in 1977 de catre autoritatile comuniste. Muzeul de la Adamaclisi nu beneficiaza de utilitatile necesare pentru functionarea unui muzeu. Nu are curent electric. Nici apa. Nici sistem de canalizare. Au fost doar promisiuni. Atat. Anul trecut CJ a dat bani pentru renovarea acoperisului. A fost singura data in ultimii 31 de ani cand s-a mai facut vreo reparatie.

Fostii lucratori ai securitatii comuniste nu s-au născut cu duritatea in sange sau inumani. Securistii din epoca comunista au fost invatati sa se comporte asa, mai ales impotriva “inamicului poporului”. La Bran, exista o scoala a securitatii unde se invata fabricarea de probe, santajarea, arestarea la ordin, practicarea torturii, exterminarea celor care erau impotriva regimului comunist, dar si punerea in aplicare a metodelor “Radu”, “Stanica”, “Pasarici”. Elevi erau tinerii procurori sau judecatori. Profesori – generali ai fostei securitati si militiei. Multi dintre cei care au absolvit aceste cursuri azi au ajuns departe, adica sefi la institutii care pun in aplicare legea penala. Desi ar fi fost mai bine ca SRI sa publice dosarele celor care au absolvit aceasta scoala, pentru ca tinerii sa afle cum au fost distruse destine nevinovate, SRI a considerat ca aceste dosare sunt secrete de stat. Dezvaluri sau marturii ale fostilor absolventi ai scolii securitatii de la Bran nu au fost mai deloc. Doar in urma cu ceva timp un fost procuror comunist, a hotarat sa rupa tacerea si sa vorbeasca despre atrocitatile fostilor securisti, puse in practica dupa ce au fost invatate la Bran. Acesta a dezvaluit, la inceputul lui martie 2008, despre metodele Radu (iradierea, exterminarea “inamicilor poporului”), “Stanica” (folosirea torturii, facandu-l practic pe torturat sa spuna ceea ce se doreste) si “Pasarici (internarea la nebuni si administrarea de droguri oponentilor regimului ceausist). Precum si despre alte atrocitati pe care le savarsea agentii securitatii. Confirmand astfel ca fosta securitatea a fost un malaxor de vieti si ca suntem anchetati de fosti securisti, care au fost invatati sa obtina o declaratie de vinovatie prin orice metode, chiar daca suspectul e nevinovat. Huo, securistilor sa puneti lectiile in practica pe niste colegi de-ai vostri in turnatorii ion cristea si stefanut avramescu, ambii venetici pe meleaguri mizilene. Atunci ati face un bine.

Mă gândeam la multe. Aş fi vrut să scriu despre chefuri, distracţii, beţii, grătare, târfe. Dar, cum n-am parte de aşa ceva (deşi îmi doresc), mi-am spus să scriu despre şpăgi. Mită, o atenţie. La de astea mă pricep. Adică, la şpagă. O dau la medic, la funcţionari publici, la tipul cu secu’ (asta ca să nu fiu şi eu sau turnat), la profi în anii de liceu şi ai studenţiei (asta pentru note mari). Recunosc. Dau şpagă. La greu. Mi-aş fi dorit să dau şpagă şi la primari, consilieri, procurori, la cei care sunt cu anticorupţia (asta ca să nu mai fiu cercetat pentru evaziune sau mi se acorde de pomană terenuri pentru afaceri). Dar nu pot. Nu am afaceri, nu am bani ca să dau şpagă şi la cei de mai sus. Doar nu sunt răzgândeanu. Şi n-am nici banii lui. În fine. Problema-i alta. Că îi vezi pe cei care primesc şpagă, sub diferite forme, că se jură că sunt curaţi ca lacrima (ador limba asta de lemn din arsenalul jurnalistic). Am un prieten care fusese ameninţat cu instanţa de o judecată, pardon, de o profă sau/ şi de o învăţătoare că hop ele nu primesc şpagă. Asta s-o creadă mutu. Nu o fi primind ele spagă, dar şpăguţele, de dimensiuni sau cantităţi mai mici, tot o fi primit. Doar vorba aia: prostul până nu-i fudul nu-i prost destul. Avem prilejul să vedem primari acuzaţi că au primit mită pentru anumite favoruri. Mai rău de atât e că sunt unii care prind rădăcini prin primării. Poliţişti, procurori care dacă le dai un număr de cont scapi de „seche”. Şi lista e tot mai lungă. Ce mai!, suntem într-o ţară în care, în afară de dinastia securiştilor aflaţi la putere şi a proştilor cu diplomă, mai avem parte şi de dinastia şpăgilor. Sau şpăguţelor. Vive la Dinastia Şpăgilor!

Şi la final Jiji şi Pingu ţine să vă amintească ceva ce eu uitasem: când eram angajat ca (virgulă) Căutător de Mari Români în buzunarele directorilor de la diferite compartimente de la societatea la care am lucrat am dat şpagă pentru angajare vreo trei miare de euroi. Ce serviciu!, fără să stai cu frica că te bagă la mititica. În curând mă angajez ca spărgător de magazine şef. Şase miare dau şpagă la angajator! Mi-ar fi plăcut să lucrez concediator şef, să urlu „eşti concediat” la peste 40 de persoane şi să mă bucur cum devin mai înjurat. Pân’ la urmă!, dacă nu eşti hulit, nu te poţi numi director sau patron. Şi nici ziarist de astfel.

Dacă te întâlneşti întâmplător cu ea pe stradă, ai spune că e o persoană normală. Fericită chiar. Zâmbeşte mereu, pentru că viaţa a aruncat-o într-un cleşte în care de obicei scapi dacă mori. Apoi, i-a întors palma şi i-a dat şansa. În spatele zâmbetului, stă însă o poveste dureroasă despre ceea ce li se întâmplă persoanelor care cad în plasa traficanţilor de carne vie. Însă soarta i-a zâmbit. Un Făt-frumos a apărut s-o salveze, nu pe un cal şi în duel, ci cu un taxi şi în fugă. Alexandra a hotărât să rupă tăcerea (pentru ca am promis ca voi asigura protecţia anonimatului ploieştencei despre care se face vorbire în articol, numele pe care le prezentăm sunt false şi nu au nicio legătură cu realitatea)

„Prea naivă”, în numele iubirii

„Aveam 18 ani, terminasem liceul, când George, un tip mai mare decât mine cu 3 ani, mi-a cerut prietenia”, îşi începe povestea Alexandra. „Era pentru mine prima mea iubire şi aveam încredere în el prea multă, eram prea naivă cred – continuă Alexandra. Pe George îl iubeam mai ales pentru că atunci când am ratat intrarea la facultate şi am făcut o cădere de calciu a stat lângă patul meu de spital o săptămână. Pleca doar să mănânce şi să se spele. În rest era lângă mine. Terminând liceul şi neintrând la facultate în doi ani, am hotărât să plec în afară. Vroiam să fac bani, doar este visul oricărui adolescent. George la început nu mă încurajeze să plec şi nu era de acord. Până la urmă a venit într-o zi la mine şi mi-a spus dacă vreau să muncesc, la negru, pe un vas de croazieră care pleacă din Italia, din Bari. Spunea că are o cunoştinţă care mă va ajuta cu bani şi care mă va ajuta. Am acceptat. Nu credeam că, după tot ce a fost între noi, George mă va vinde ca o cârpă unui proxenet. Dar asta aveam să o aflu mai târziu”.

Drumul

Peste o săptămână Alexandra a plecat în Italia, spre Bari, cu un microbuz. Spune că în timpul călătoriei nu i s-a dat nici un motiv să se îndoiască de spusele lui George. „La Bari am plecat cu un microbuz, în care mai erau patru fete. Toate ştiau acelaşi lucru ca şi mine. Şoferul, o persoană trecută de 30 de ani, nu prea vorbea, iar când am ajuns la destinaţie a spus să ne pregătim de treabă. Am fost duse, pentru a fi cazate, la o casă veche. Camerele în care am fost cazate nu aveau ferestre, era acoperite cu scândură. Probabil pentru a evita orice încercare de evadare. După ce am intrat în cameră, uşile au fost blocate de ei”, povesteşte ploieşteanca.

Drogată, bătută şi violată

Ajunsă în Bari şi după ce a fost cazată, i s-a spus ca în realitate aceasta a fost vândută şi că trebuie să se prostitueze pentru ca cumpărătorul să-şi recupereze banii. „După ce ne-am odihnit, în cameră a intrat un bărbat care mi-a spus că din că acel moment îi aparţin şi că sunt sluga lui şi că dacă vreau să îmi fie bine trebuie să muncesc ca să îi aduc lui bani. Să muncesc însemna să mă prostituez şi să fiu de acord cu orice perversiune propusă de clienţi. Am refuzat şi am început să mă împotrivesc. Le-am spus că eu nu sunt curvă. Refuzul a însemnat şi zile de chin care au urmat. Eram drogată, bătută, violată. Nu aveam contact cu nimeni din exterior, decât cu clienţi. Aceştia îmi repetau că dacă continui să mă împotrivesc din acea cameră voi ieşi doar moartă. După câteva săptămâni am văzut că nu mai am ce face şi am lăsat-o mai moale, pentru că să nu mai fiu supusă drogurilor şi bătăilor.

Finalul coşmarului

Acest coşmar a durat cam opt luni. Cred că am avut o şansă de a rămâne vie şi prin faptul că nu am fost vândută unor alţi proxeneţi. Chinul avea să se sfârşească într-o seară, când în postura de client a venit un român, Adi, care lucra în Bari. Acesta când m-a văzut cum arăt i s-a făcut milă de mine şi nu m-a atins în nici un fel. Am stat de vorba şi atât. Scenele astea s-au repetat apoi cam încă 8 seri. Când Adi a venit la mine şi mi-a spus că ceea ce era milă la început s-a transformat în sentimente pentru mine. Rămăsesem mască. Nu-mi venea să cred şi eu ţineam la el, dar nu îi spusesem asta. Credeam că pentru el sunt doar o prostituată. Atunci mi-a spus că va găsi şi o cale să mă scoată din acel infern. S-a dus la proxenet, căruia prin vizitele dese îi câştigase încrederea, şi i-a spus că vrea să mă aibă toată noaptea într-un cadru romantic, într-o cameră de hotel. După mai multe negocieri, peştele a acceptat. Preţul: 1000 de euro, bani pe care Adi i-a plătit pe loc. După care ne-au dus cu maşina într-un hotel unde Adi luase o cameră. Acolo, unul dintre traficanţi au rămas afară să ne păzească. Adi îmi luase între timp haine noi, iar după ce am făcut duş, separat, am comandat un taxi, care a sosit la ieşirea din spate a hotelului, noi coborând pe scara de urgenţă. Am luat taxiul până la Roma, unde am stat o săptămână la un prieten de-al lui Adi. Nu aveam nici un act, mi se furase toate, aşa ca Adi s-a descurcat pe la consulatul României din Italia şi a făcut rost de acte. În acea săptămână am stat cu frică încât tremuram când mă gândeam că m-ai am puţin şi mă întorc acasă, în ţara mea. Ne-am întors în ţară cu avionul, fără bagaj, doar cu banii câştigaţi de Adi în Italia. Cum ne-am întors în ţară am fost la poliţie unde am depus reclamaţie împotriva lui George şi am denunţat acea organizaţie de trafic de carne vie şi prostituţie.

Final fericit

Apoi am mers fiecare la casele lui, iar m-am internat la spital pentru că aveam lipsă de calciu, eram dependentă de droguri şi cu psihicul la pământ. Cam 5-6 luni m-am plimbat prin spitale. Adi era cu mine, iar în primele trei luni Adi nici măcar nu m-a sărutat. Înţelesese ceea ce păţisem şi a avut răbdare cu mine. La un an şi jumătate ne-am căsătorit, iar azi, la 7 ani de când am fost salvată de el, suntem tot împreună şi avem şi un băieţaş de 2 ani. Nu ştiu dacă a fost dragoste la prima vedere, dar ştiu că Adi e omul cu care vreau să-mi petrec viaţa. Dacă stau şi mă gândesc în urmă, pot să spun că chinul prin care am trecut nu-mi mai provoacă aşa durere pentru că aşa l-am aflat pe Adi”, spune Alexandra cu lacrimi în ochi, dar cu o faţă senină. Iar lacrimile parcă sunt de fericire pentru ceea ce trăieşte alături de Adi.

Despre biserică, în prim-time

Biserica lui Alex (sper că nu se supără dacă-i spun aşa) e una specială. În primul rând, e construită în stil neomodernist. În al doilea, aici se desfac blestemele. În al treilea rând, se vindecă mahmureala şi beţia chiar în altar. În al patrulea rând, dacă enoriaşului i se face foame i se va vindeca si acest aspect.

Despre biserica, în second-time

Biserica e construită în stil neomodernist si futurist. Adică altarul este ridicat în cămara dnei. Opriş, unde aceasta ţine borcanele cu murături si putinele cu varză. Practic, în caz de o împărtăşanie mai prelungită, de beţie şi de mahmureală, acestea îşi au leacul. În secretul conservării murăturilor de către preoteasă. Naosul şi pronaosul bisericii orădeanului au fost ridicate în bucătăria de vară a acestuia. Adică, în al patrulea rând aici se vindecă foamea. Biserica e păzită, după cum preotul spune, de „Sf. Arhangheli”.

Despre preot, în partea a doua a reportajului

Preotul e un om simplu. Nu cere bani de la enoriaşi şi nici nu le cere. Le aminteşte din când în când că trebuie să mai facă o donaţie. În caz că nu ştiţi, preotul mai practică şi acţiuni, care i se par cam parazitare. Tocmai de aia le face opţional. Pentru a mai pune un ban deoparte. Mai face şi o înmormântare. Când se enervează că buzunarul e cam gol, hop, mai baga o slujbă la o nuntă, că parcă nunta fără trecere la preot e ca nunta fără lăutari. Mai rar, v-am spus ca e opţional, când are timp Alex mai spovedeşte. Uneori, destul de rar chiar, mai şi împărtăşeşte. Dar mai răruţ, că ce e mult cam strică. Obligatorii sunt slujbele de duminică. Din fiecare duminică. Unde preotul da dovadă de modernism şi că e în pas cu modă. Să nu creadă enoriaşii că e doar un ţăran, care n-are habar de modă. Opriş, domnul, nu doamna, a aflat că patrafirul şi sutana nu mai e la modă, ca nu a mai văzut pe nimeni defilând în costum preoţesc pe podiumul de modă. Astfel, slujbele le ţine în haine de firmă: şlapi din bazarul chinezesc, fără şosete – încălţămintea de slujbă, trening, mai de 20-33 de lei – haina preoţească.

Ultima oră, sperăm senzaţional

Hristos a inviat! rasuna glasul preotilor ortodocsi din intreaga lumea, la miez de noapte. Cand intunericul devine lumina. Adevarat a inviat! raspund in cor milioanele de romani veniti pentru a lua lumina. In toate colturile lumii. Grecii rosteau Hristos anesti! Sarbii glasuiau “Kosovo e Serbia”, alaturi de traditionalul Vaistunu se rodi!. Nu mai conta limba in care se preamareste Invierea Mantuitorului. Era sarbatoare. Pastele. Orasele cu ortodocsi parca erau un cer de stele cazut peste noi. Lumanarile anuntau ca dincolo de moarte este viata. Iisus se jertfea pentru noi din nou. Oamenii, cuprinsi de smerenia preotilor, sperau sa fie mai buni. Altii doreau un trai mai bun. A doua zi, lucrurile au revenit la normal. Putin. Prea putin timp a existat bunatate. Dar ce frumos a fost! Cum milioane de oameni comunicau intre ei fara sa se stie, marind Invierea.

A doua lucrurile au revenit la normal. Pret de cateva ore a fost liniste, pace si bunatate. Apoi, s-a dezlantuit rautatea, indiferenta si invidia oamenilor din nou. Crime ingrozitoare faceau din nou senzatie prin redactii. Jurnalistii aveau subiecte chiar in zi de Pasti. Parca o crima realizata in zi de sarbatoare e ceva cu totul special, senzational. De parca ar scrie undeva ca in zi de sarbatoare nu se intampla nimic rau. Ca diavolul nu arunca sageti otravitoare sufletului in continuare, iar omul cutite si gloante in apropriati! Kk-maka, cum ar zice Aka Style’s. Faptul ca suntem o natie majoritar idoata, misogina, tampita, hoata si razbunatoare, in frunte cu securistul Ion Cristea si nea’ Traian de la Cotroceni, n-ar mai trebui sa mire pe nimeni. La fel ca faptul ca ne furam singuri caciula, dar si potenta. Luati de cititi o portie gratuita de ceva crime, sinucideri ca sa vedeti ca modul in care am caracterizat candva falnicul popor roman nu e dur. Un cinism si sange rece iesit din comun chiar si pentru asasinii platiti a dat dovada ca il are un animal, pardon, un pusti de doar 11 ani, care a injunghiat in stomac de 11 ori si a aruncat intr-o hazna plina cu fecale o fetita de 3 ani, fara sa aibe vreun motiv, ci doar o muza: unchiul sau, un criminal care ucise si violase in urma cu 16 ani o femeie care ii ajuta cu bani. In Gorj, un sinucigas de 41 de ani a hotarat sa sarbatoreasca Pastele infingandu-si un cutit in inima si plecand in lumea ailalta. Un brasovean si-a hacuit mama vitrega. O craioveanca a ucis cu sange rece pe batrana pe care o ingrijea. Totul la betie. In sectorul 6 al Capitalei un nou nascut nu a apucat sa se bucure de viata din cauza unei tarfe criminale si demonice (scuzati, dar asemenea lucruri nu erita sa fie numite mame) care l-a ucis si l-a aruncat intr-un parc. Un tampit dintr-o comuna din Vrancea si-a ucis fiul si sotia cu un cutit folosit la taierea cozonacilor (aici putem arunca in lupta un spot : cozanacii dauneaza grav sanatatii), dupa care a vrut sa se sinucida, dar a fost salvat in ultima clipa de primarul localitatii. Mai doriti, poate servit si cu o lamaie? Inteleg ca nu.

Iar la Buzau, la doar vreo 35 de km de orasul meu natal, jale mare. Familia jandarmului Stoian a fost condusa pe ultimul drum. Peste 800 de oameni au venit sa-si ia la revedere de la Chivuta, Marian si Mihaita de doar 6 ani. Au dus cu ei in mormant secretele mortii lor, neelucidate inca de anchetatori. Trei sicrie intr-un camion al Jandarmeriei. Trei cruci si trei capace de sicrie purtate de oameni. Ce vor sta impreuna, una langa alta chiar si in tarana. Asta daca Marian nu e un criminal. Mihaita nu mai pleca la plimbare in parc. Se oprea acum, pentru ultima oara, la Biserica Sf. Toma. “Tatal ei o pupa si o jeleste pe ea intr-un colt, mama lui il boceste pe el si toata lumea il plang pe cel mic”, caracteriza in cateva cuvinte, fara sa-si dea seama, ultimul drum al celor trei o batrana . Au fost scoase din casa pe rand sicriele parintilor. La final un sicriu micut, alb, cu jucaria preferata a lui Mihaita – un Scooby Doo urias, de plus -, a aparut. Toti au izbucnit in plans. Cad cativa stropi de ploaie. Traditia spune ca in asemenea cazuri celor morti le pare rau ca parasesc lumea vazuta. Un batran imi da dreptate. Toti trei au avut parte de o inmormantare crestineasca. Intr-o groapa a fost coborat Marian, in alta Chivuta si Mihaita. Mihaita l-a luat si pe Scooby langa el. Bunica i-a pus un pachetel. In el, bunatatile pe care i le pregatise bunica pentru Pasti. Lacrimi, strigate de durere. Marian, Chivuta si Mihaita sunt acum intr-o alta lume. Poate mai buna. Lacrimi, strigate, dureri. Poate ca si Scooby, de ar prinde glas, ar plange.

Timpul continua sa “curga”. Pentru bunicii lui Mihaita, s-a oprit in loc.

De departe, cel mai elocvent exemplu romanesc este Mihai Eminescu si Veronica Micle. O dragoste cu urcusuri si coborari, care a facut inconjurul lumii, presarata cu zeci de ingrediente romantice. Dragostea au trait-o intens, sentimentele lor nu se pot descrie. Ne-a ramas ca marturie decat scrisorile dintre ei. Eminescu a murit, la doua luni Veronica s-a sinucis, nemaiputand sa indure dorul de Emir, cum ii spunea ea scumpului ei Eminescu.

Un alt exemplu romanesc este povestea de dragoste – dramatica – dintre regele Carol al-II-lea si Maria Lupescu, care s-au iubit pe ascuns o viata. Acelasi lucru se poate spune si despre geniul muzicii romanesti George Enescu si sarmanta printesa Maruca Cantacuzino. Povestea lor poate inspira realizarea unei ecranizari de succes. Cei doi se indragostesc nebuneste unul de altul, insa declaratiile sfasietoare de dragoste erau innegrite de faptul ca Maruca era casatorita. Cand aceasta devine vaduva, se casatoreste cu Nae Ionescu. Desi parea ca iubirea lor s-a stins in acel moment, dupa 6 ani relatia dintre printesa si Ionescu s-a terminat, iar printesa s-a aflat la un pas de moarte dupa ce a avrut sa-si dea foc. A fost salvata de Enescu, iar Maruca, la 57 de ani, se casatoreste cu cel pe care l-a iubit pana la moarte: George Enescu.

Se spune ca dragostea nu cunoaste limite., varsta sau categorie sociala.In urma cu aproape 1000 de ani, mai exact in jurul anilor 1100, Abelard si Heloise au aratat acest lucru. Chiar daca au suferit enorm. Vina lor fiind ca s-au iubit pana la moarte. Peter Abelard soseste la studii la Paris, la scoala de la Notre Dame. Angajat de un canonic al Notre Dame – Fulbert – sa acorde meditatii nepoatei sale Heloise, cei doi se indragostesc si se casatoresc in secret. Fulbert afla acest lucru, si il castreaza pe Abelard, care alaturi de Heloise imbraca haina monahala, insa dragostea dintre ei nu s-a stins niciodata.

O alta poveste care a facut inconjurul lumii a avut loc intre scriitorea Aurore Dudevant, care semna sub pesudonimul de George Sand, si marele compozitor F. Chopin. Relatia lor scandaliza prin diferenta de varsta, dar si faptul Aurore era o nonconformista a acelor vremuri: se imbraca cu pantaloni, fuma trabucuri, era divortata si avea mai multi iubiti. S-au iubit vreme de 9 ani intr-un mod pasional. S-au despartit, insa nu au incetat pana la moarte sa se iubeasca. Pe patul de moarte Chopin a spus: “mi-a spus ca n-o sa mor decat in bratele ei”.

Si povestea de dragoste dintre Marie (Sklodovaska, pe numele de fata) si Pierre Currie poate fi un exemplu de iubire. Aflata la studii la Sorbona, Marie l-a cunoscut pe Pierre intr-un laborator condus de savant, aceasta fiind asaltata de francezul indragostit nebuneste de ea cu cereri in casatorie, acceptate in cele de urma. Dragostea dintre ei a fost una vesnica, amandoi, impartind pasiunea pentru stiinta, au descoperit radium si polonium.

Desigur, ca exemplele pot fi mai multe. Dragostea exista, fie ca o simte oameni culti, fie oameni saraci, fie bogati.

S-a nascut in Vaslui, in urma cu 23 de ani. La doi ani si-a urmat tatal fugit in America. La 8 ani si-a expus prima data picturile in cadrul unui vernisaj. Considerata un artist precoce, primeste apelativul “Micuta Picasso”, datorita stilului de a picta, apropriat de cel al lui Picasso. La 12 ani primeste alaturi de Madeleine Albright, Lady Diana si Celine Dion titlul de femeia anului, in 1997. A fost invitata la emisiunile de succes din SUA. Are lucrari expuse in galerii de arta din toate colturile lumii. La fel si in colectiile private. Azi, unii critici de arta o considera un copil nascut talent care a murit sau va muri speranta, succesului ei datorandu-se mediatizarii excesive de care a avut parte. Aceasta este in cateva cuvinte Alexandra Nechita, alintata de presa americana “Micuta Picasso”.

Alexandra Nechita, artista, este o romanca care a facut senzatie in SUA, dar a ramas o necunoscuta in tara ei natala, Romania, desi este o mandrie nationala. Romania nu-si apreciaza artistii cu adevarat si asta doare. In prezent, ajunsa la maturitate, Alexandra Nechita este studenta la Universitatea din Los Angelos (UCLA), sectia arte frumoase. Desi nu mai are mediatizarea din trecut, Alexandra are inca succes la public. “Monumentul pacii”, dezvelit in Singapore in 2005, este realizat de ea, a realizat mai multe lucrari pentru Jocurile Olimpice Speciale, un centru de arta din cadrul unei scoli californiene ii poarta numele, iar cea mai scumpa opera de arta, semnata Alexandra Nechita, scoasa la vanzare valoreaza 250.000 de dolari. Lucrarile ei se pot procura din galeriile de arta, prin licitatii electronice sau comandate cu ajutorul internetului. Cu toate astea, criticii de arta recunosc talentul ei, insa sustin ca Nechita nu a mai confirmat si risca sa moara speranta. Cauza: “a fost un copil de al carui talent s-a profitat” – potrivit istoricului de arta Erwin Kessler – si “impunerea artistica a Alexandrei face parte din categoria stirilor senzationale de tip tabloid”, dupa spusele unui critic de arta roman. “Se vorbeste mult despre biografia Alexandrei, despre faptul ca este un copil-minune si deloc despre calitatile ei”, spuneau specialistii in urma cu 10 ani. Alexandra este in continuare “Micuta Picasso”.

Pasager prin Ro-Mânie

In urma cu cateva zile, citeam intr-un cotidian despre o gafa a unui politist. Apoi, pagina urmatoare despre un gabor prins si el intr-un moment mai delicat, vai saracutul!, cand lua spaga. A doua zi, masina unui roman ce a denuntat un politist corupt, pe care il cumparai doar pentru niscai lei, fuse incendiata. Si as mai baga eu drept bonusuri ceva mai multe exemple dar mi-e frica ca veti fugi la buticul din fata blocului pentru a va lua ceva lamaie ca sa continuati lecturarea acestui editorial. Doar cu aceste exemple, imi continui aventurile prin scrierile despre gabori (ma scuzati, dar eu n-am nicio lamaie la mine ca sa le spun pe nume) si spun clar si raspicat: unii dintre oamenii legii (pe care rar o aplica ca la carte) sunt tembeli. Daca nu sunt prosti (sau vor sa para prosti), sunt corupti si razbunatori. Daca nu sunt corupti, sunt lasi si nu aplica legea. N-o spun eu, ci materialele de prin presa. Si-atunci, unde pusca voastra si mitraliera mea sunt aia, putini la numar cum sunt (daca sunt), aia corecti si nenorociti cu infractorii? Printre “gunoaie”? Eh, nici chiar asa, dar majoritatea nu prea ajung la functii din cauza staturii lor si raman si fara vile, masinile straine sunt doar vis, ca de abia se gasesc bani de un Logan, varianta mai ieftina si luat in rate.

Din pacate, un alt moment idiot al mandrei noastre foste militii, actuale politii, cu care nu putem sa ne mandrim peste mari si tari, a fost neglijat de presa si de tonomatele din ele. Meciul dintre o armata de “internisti” si celebrul inspector de politie brasovean Cristian Cioaca. Cum Cioaca era anchetat deja pentru crima, cand nici macar nu se stie daca d-na av. Elodia Ghinescu este moarta. Chestia cu moartea fiind o ipoteza, o pista, pe care se lucreaza. Singura certitudine e ca Elodia n-a mai dat pe acasa sau pe la servici de o bucata buna de vreme. Dar cei care ar trebui sa ne pretejeze nu s-au gandit si la lucru acesta, au vazut negru in fata si pe Dan de la Senzational in direct si s-au pus pe anchetat pe unul de-al lor, culmea. Sa spunem ca Elodia e moarta. Tipa asta era sau este o avocata de succes, renumita pe meleaguri brasovene. Si atunci pesemne ca avea dusmani, mai mult sau mai putin periculosi. Care, la randul lor, aveau motive s-o ucida! E si asta o pista pe care “internistii” ar putea s-o urmeze de ar fi strambi si ar judeca corect. Asta daca se adevereste premonitia lui Dan si Luis ca Elodia e moarta. Dar, aviz naivilor necunoscatori, daca porti uniforma, nu inseamna si ca porti un intelect very dezvoltat mereu.

Urmeaza un clip publicitar, timp in care cumpar o lamaie, after care revenim in direct.

Am revenit in direct. Intre timp Cioaca urla ca in cazul lui prezumtia de nevinovatie a disparut din carta legilor penale. Cristi nu esti singur, si in cazul meu tot de un fost militian, actual politist brasovean, mi refuzat prezumtia la nevinovatie (pentru ca la un strans de mana strang mai tare), si in cazul altora s-a intamplat la fel. Doar ca eu asistat cum cineva si-a batut joc de un oarecare Iulian imbracat in uniforma si l-a folosit drept arma de intimidare, ca asa-i cand esti slobod la scris si la coardele vocale . Sau intra in categoria coruptilor ce merita sa primeasca un sut in fund de sa se rostogoleasca la vale si sa nu se mai opreasca decat in Somalia, ca la aia toti sunt corupti si de foame rupti . Si cu asta basta, ca mi s-a terminat lamaia, Jiji si Pingu’ va ureaza la toti cat mai putine vizite la politie ca va pierdeti timpul degeaba.