05.23.08
Pasager prin Ro-Mânie
Banu’, pila şi incompetenţa
Îmi amintesc, cu oarece regrete, de vremurile străine pentru cei din generaţia noastră şi cu un mai mare regret de vremurile în care trăim. S-au dus vremurile în care un Mihai, Ştefan sau Mircea, nişte eroi nemuritori prin faptele lor, luptau pentru libertate, egalitate şi cinste. Azi, la sute de ani distanţă, neamul românesc face de ruşine pe cei datorită cărora existăm sub numele de România, datorită cărora românii n-au dispărut şi suntem un popor independent de celălalte state.
Azi, nu mai există credinţa pentru cinste, există religia banului, pilelor şi a incompetenţilor. Sunt adevărate scenarii, de Oscar chiar, mai ales în politica din zilele noastre. Certurile dintre preşedinte şi premier, suspendarea preşedintelui sunt scenarii de Oscar, care, foarte probabil, ascunde alte interese, obscure şi, sigur, nu în interesul nostru, a cetăţenilor simpli. Locurile pe listele pentru parlamentare se pot cumpăra pe zeci de mii de „coco”, în cazul listelor pentru alegerilor locale pe mult mai puţin. Eh, dacă respectivul dă zecii de mii de dolari pentru un loc eligibil pe listele mai sus menţionate înseamnă că omul are bani neică, deci intrarea în politică are un scop, care nu prea vine în interesul meu, ca cetăţean al ţării. Funcţia dă imunitate şi, hop!, organele legii nu se pot mişca cine ştie ce, adică nu-l pot ancheta şi judeca că, vezi Doamne!, tipul are imunitate. Câte cazuri au primit NUP-uri când se anchetau parlamentari sau cine ştie baştani. Iar unul care fură o pâine, că n-are ce pune pe masă, primeşte ani buni de puşcărie. Păi … cam aşa stă treaba … Asta e religia banului sau a pilelor.
Religia incompetenţei se regăseşte şi prin toate instituţiile statului, unde se schimbă directori sau alte posturi de conducere ca la piaţă, pe criterii politice, nicidecum pe criterii de competenţă. Incompetenţi se găsesc şi în jurnalism, unde se mai găsesc şi lingători şi spălători în ureche. Priviţi şi în oraşul nostru câte fabrici au chix după ce, în funcţii de conducere, au venit incompetenţi, pe criterii numai de ei ştiute. Priviţi şi către primărie şi spuneţi cum au ajuns unii în anumite posturi după ce au susţinut pe cine a trebuit, or pe cine n-a trebuit, prin campanii.
Asta e în interesul cui? A românului de rând, în general? Sau a celor cu funcţii? Dar dom’ primar cu restul celor cu cap şi care sunt apolitici ce se întâmplă?
Ai pile, dar eşti incompetent sau prost? Ai bani, dar eşti un semianalfabet cu patru sau opt clase? Nu-i nimic, în ţara asta, dacă eşti posesor a „calităţilor” de mai sus, ajungi departe. Pentru restul, soluţia: Italia, Germania sau America, acolo chiar există criterii de competenţă şi inteligenţă.
05.20.08
Din dragoste, pentru noptile cu Alexandra
Iubire frântă şi aflată în târziu de noapte…
Bogdan Barbieru
O zi. O noapte. Şi pe urmă încă o zi. Iar viaţa îşi urmează ritmul. Cu sau fără ea. Cu sau fără el. Un simplu pământean, dăruitor de poate prea multă iubire. Primitor de prea multă suferinţă. Şi închis în el, precum un vultur într-o colivie, a cărui libertate a fost răpită de visuri frânte de realitate. De iubiri prea tandre şi aflate prea târziu. Într-un târziu de noapte.
Dar ea? Oare ea ce face? Ce este? Om, devenit nălucă pentru el. Ea de ce mai plânge, dacă el a descoperit prea târziu dragostea?
O fi plânsul o formă a purificării suferinţei? Sau doar minciuni lichide? Ce crede el, acum? Că lacrimile ei au fost doar o minciună? Sau doar o şoaptă a iubirii, aflate târziu? Cum?, de ce?, pentru ce?, cum poate?, uitat?
Întrebări chinuitoare, fără răspuns. Pentru el, pentru ea. Ambii nu înţeleg de ce iubirea doare. De ce îi desparte. Ambii se doresc unul în braţele altuia. Sau poate între ei nu a rămas decât ura. O ură chinuitoare, neînţeleasă. Care va distruge frumuseţea unei iubiri aflate într-un târziu de noapte. Şi frânte în miez de noapte. Iluzii, fericiri, iubiri, suferinţă, dezamăgiri, lacrimi … emoţii, doar stări.
05.15.08
Secretele ruinelor
Tropaeum Traiani, in mana ignorantei si nepasarii
Tropaeum Traiani este primul edificiu ridicat de romani in memoria luptelor dure purtate de imparatul Traian, fiind unic in lume si printre putinele monumente turistice ramase in picioare din zona Dobrogei. Cu toate astea, renumele edificiului din comuna Adamclisi si numarul mare de vizitatori nu au ajutat cu nimic. De la renovarea si inaugararea triumfala din 1977, la care a participat si Ceausescu, si pana anul trecut, acesta a fost ignorat de autoritati. Lasat in mana nepasarii, obiectivul turistic nu a mai fost renovat deloc in perioada mai sus amintita.
Muzeul de la Adamclisi este format din monumentul propriu-zis, mausoleu, cetate si un altar funerar. Monumentul a fost ridicat in amintirea soldatilor cazuti la datorie si a campaniei purtate de imparatul roman Traian in Dacia la inceputul anilor 100, constructia lui incepand in 106 si fiind finalizata in 109. Tropaeum Traiani, despre care la in ceput s-a crezut ca este cupola unei biserici, uimeste prin solutiile utilizate de inginerii romani, purtand semnatura lui Apolodor din Damasc, un celebru inginer grec al vremurilor de atunci. Practic, materialul folosit la constructie a fost identificat de cercetatori, dar nu s-a stabilit continutul liantului dintre pietre, cum s-a ridicat imensele blocuri de piatra pe acoperis. Diametrul este egal cu inaltimea, are 40 m. Vestigiul este dotat cu doua sisteme de scurgere a apei in forma de 13, unul la baza treptelor, altul la marginea acoperisului, necunoscuta sistemelor fiind modul in care au calculat romanii volumul de apa incat jetul de apa ce tasneste din gura leilor nu atinge fundatia, protejand-o. Un alt aspect care face din “fratele mai mic” al Columnei lui Traian din Roma un vestigiu unic este acoperisul alcatuit din 1000 de dale din piatra asezate in forma unor solzi, prinse printre ele cu plumb turnat.
Secretul de sub ruine
Langa Tropaeum Traiani salajluieste si mormantul unui general a carei identitati nu a fost aflate niciodata. Inscriptiile mentioneaza “praefectum castrorum”, in traducere insemnand seful militar al cetatii. Inscriptiile au dus la presupunerea ca mausolemul generalului fara identitate apartine conducatorului cetatii, care si-a mobilizat oastea din castru pentru atacul asupra dacilor,lupta care s-a soldat si cu decesul generalului. In acest mod a facilitat o victorie a lui Traian impotriva trupelor dacilor. Ca recunostinta, Traian a ridicat un mausoleu in memoria acestui general.
Muzeul include si un altar unde s-a stabilit ca acolo au fost ingropate urnele cu cenusa romanilor ucisi in timpul razboiului romano-dac din anul 102, iar numele lor au fost sculptate in piatra. S-au descoperit 3.800 de nume romane, acesta fiind si numarul soldatilor din legiunile romane morti in lupta. Speciliastii, estimeaza ca numarul dacilor cazuti in lupta a fost de trei ori mai mare. Un alt aspect al muzeului care atrage mii de turisti consta in imaginile si statuetele care infatiseaza pe daci in lanturi si pe romani victoriosi.
Furturi, fara apa si electricitate
Satenii din Adamclisi s-au dovedit inventivi si au furat blocuri pe piatra pe care le-a folosit la constructia de fantani si hambare, autoritatile anilor ‘70 scotocind curtile localnicilor in cautarea lor completarea pieselor de muzeu. Azi, pietrele nu mai intereseaza pe mai niciun taran. Ultima renovare a fost efectuata in 1977 de catre autoritatile comuniste. Muzeul de la Adamaclisi nu beneficiaza de utilitatile necesare pentru functionarea unui muzeu. Nu are curent electric. Nici apa. Nici sistem de canalizare. Au fost doar promisiuni. Atat. Anul trecut CJ a dat bani pentru renovarea acoperisului. A fost singura data in ultimii 31 de ani cand s-a mai facut vreo reparatie.
La Bran, se invata “Radu”, “Stanica”, “Pasarici”, fabricarea de probe si tortura
Fostii lucratori ai securitatii comuniste nu s-au născut cu duritatea in sange sau inumani. Securistii din epoca comunista au fost invatati sa se comporte asa, mai ales impotriva “inamicului poporului”. La Bran, exista o scoala a securitatii unde se invata fabricarea de probe, santajarea, arestarea la ordin, practicarea torturii, exterminarea celor care erau impotriva regimului comunist, dar si punerea in aplicare a metodelor “Radu”, “Stanica”, “Pasarici”. Elevi erau tinerii procurori sau judecatori. Profesori – generali ai fostei securitati si militiei. Multi dintre cei care au absolvit aceste cursuri azi au ajuns departe, adica sefi la institutii care pun in aplicare legea penala. Desi ar fi fost mai bine ca SRI sa publice dosarele celor care au absolvit aceasta scoala, pentru ca tinerii sa afle cum au fost distruse destine nevinovate, SRI a considerat ca aceste dosare sunt secrete de stat. Dezvaluri sau marturii ale fostilor absolventi ai scolii securitatii de la Bran nu au fost mai deloc. Doar in urma cu ceva timp un fost procuror comunist, a hotarat sa rupa tacerea si sa vorbeasca despre atrocitatile fostilor securisti, puse in practica dupa ce au fost invatate la Bran. Acesta a dezvaluit, la inceputul lui martie 2008, despre metodele Radu (iradierea, exterminarea “inamicilor poporului”), “Stanica” (folosirea torturii, facandu-l practic pe torturat sa spuna ceea ce se doreste) si “Pasarici (internarea la nebuni si administrarea de droguri oponentilor regimului ceausist). Precum si despre alte atrocitati pe care le savarsea agentii securitatii. Confirmand astfel ca fosta securitatea a fost un malaxor de vieti si ca suntem anchetati de fosti securisti, care au fost invatati sa obtina o declaratie de vinovatie prin orice metode, chiar daca suspectul e nevinovat. Huo, securistilor sa puneti lectiile in practica pe niste colegi de-ai vostri in turnatorii ion cristea si stefanut avramescu, ambii venetici pe meleaguri mizilene. Atunci ati face un bine.
Pasager prin Ro-Mânie
Dinastia şpăgilor …
Mă gândeam la multe. Aş fi vrut să scriu despre chefuri, distracţii, beţii, grătare, târfe. Dar, cum n-am parte de aşa ceva (deşi îmi doresc), mi-am spus să scriu despre şpăgi. Mită, o atenţie. La de astea mă pricep. Adică, la şpagă. O dau la medic, la funcţionari publici, la tipul cu secu’ (asta ca să nu fiu şi eu sau turnat), la profi în anii de liceu şi ai studenţiei (asta pentru note mari). Recunosc. Dau şpagă. La greu. Mi-aş fi dorit să dau şpagă şi la primari, consilieri, procurori, la cei care sunt cu anticorupţia (asta ca să nu mai fiu cercetat pentru evaziune sau mi se acorde de pomană terenuri pentru afaceri). Dar nu pot. Nu am afaceri, nu am bani ca să dau şpagă şi la cei de mai sus. Doar nu sunt răzgândeanu. Şi n-am nici banii lui. În fine. Problema-i alta. Că îi vezi pe cei care primesc şpagă, sub diferite forme, că se jură că sunt curaţi ca lacrima (ador limba asta de lemn din arsenalul jurnalistic). Am un prieten care fusese ameninţat cu instanţa de o judecată, pardon, de o profă sau/ şi de o învăţătoare că hop ele nu primesc şpagă. Asta s-o creadă mutu. Nu o fi primind ele spagă, dar şpăguţele, de dimensiuni sau cantităţi mai mici, tot o fi primit. Doar vorba aia: prostul până nu-i fudul nu-i prost destul. Avem prilejul să vedem primari acuzaţi că au primit mită pentru anumite favoruri. Mai rău de atât e că sunt unii care prind rădăcini prin primării. Poliţişti, procurori care dacă le dai un număr de cont scapi de „seche”. Şi lista e tot mai lungă. Ce mai!, suntem într-o ţară în care, în afară de dinastia securiştilor aflaţi la putere şi a proştilor cu diplomă, mai avem parte şi de dinastia şpăgilor. Sau şpăguţelor. Vive la Dinastia Şpăgilor!
Şi la final Jiji şi Pingu ţine să vă amintească ceva ce eu uitasem: când eram angajat ca (virgulă) Căutător de Mari Români în buzunarele directorilor de la diferite compartimente de la societatea la care am lucrat am dat şpagă pentru angajare vreo trei miare de euroi. Ce serviciu!, fără să stai cu frica că te bagă la mititica. În curând mă angajez ca spărgător de magazine şef. Şase miare dau şpagă la angajator! Mi-ar fi plăcut să lucrez concediator şef, să urlu „eşti concediat” la peste 40 de persoane şi să mă bucur cum devin mai înjurat. Pân’ la urmă!, dacă nu eşti hulit, nu te poţi numi director sau patron. Şi nici ziarist de astfel.
